Despre dusmanie

December 16, 2009 by alicuza

Hrebenciuc: Tin sa-i amintesc lui Mitrea ca dusmanul nostru e Basescu

Ca fapt divers: In politica mai nou, ca in razboi, ai dusmani. Nu oponent, rival, adversar sau orice altceva: DUSMAN.

Retrospectiv

December 15, 2009 by alicuza

In ultimele saptamani am asistat la ceea ce se numeste in Romania campanie electorala si alegeri, in orice alt stat civilizat, s-ar fi chemat pur si simplu circ. Cu toate ca din punct de vedere al divertismentului, a fost o perioada inbelsugata, nu se poate sa nu imi exprim dezaprobabrea fata de aceasta noua demonstratie in forta, ca societatea romana este in continuare intr-o mizerie inimaginabila.

  • Romania ar putea fi inca in epoca medievala daca privim exclusiv relatiile de autoritate din tara noastra (incepand cu presa si terminand cu partidele).
  • Afinitatea pentru democratie este inca extrem de limitata si este valabila doar atata timp cat serveste intereselor personale (repet pentru a mia oara: nu ai cum sa ceri restrangerea dreptului de vot al niciunui cetatean luand in considerare numai domiciliul).
  • Nivelul discursului politicienilor nu este mai presus decat discutiile din birtul satului, totul se argumenteaza prin pseudostiinta (sondaje, calcule nefondate, etc…), lozinci sau ridiculizarea opiniilor combatute.
  • Dispretul politicii fata de cetatenii de rand este evidenta, demagogia in floare, minciuni si aberatii la ordinnnea zilei.
  • La randul lor, cetatenii continua sa nu aibe incredere in politicieni, parlament, guvern sau orice alt organ al statului.
  • Societatea s-a radicalizat, partizanatul politic orb a devenit din pacate regula.
  • Nepotismul, pupincurismul, promovarea non-valorilor persista.

Sa speram (doar speranta moare ultima) ca vom incepe sa ne schimbam intr-un final.

\Circ off

December 14, 2009 by alicuza

In sfarsit am terminat cu circul renumararii, cu acuze de frauda, etc… (Adica doar oficial am terminat, Geoana a amenintat deja cu instante europene)

Avem presedinte!

Domnule Basescu, sa va fie cu noroc si reusite mandatul 2!

Epic Fail!

December 14, 2009 by alicuza

Am terminat si cu renumararea voturilor nule, care nu avea cum sa se termine altfel decat printr-o marire a avantajului lui Basescu. In timp ce romanii normali spera ca vom termina cu penibilul, ca vom avea un presedinte si un guvern, Geoana are idei fixe:

  • Vrea sa mearga pana la CEDO, pentru a ne ridiculiza tara pana la infinit. (cu toate ca ma indoiesc, ca CEDO ar fi instanta autorizata, dar fie cum zice el)
  • Va muri cu dreptatea in brate, problema fiind numai ca moare si tara noastra odata cu el.
  • Se intreaba ce ar fi facut Basescu in locul lui – Cica ar fi facut revolutie… Basescu pentru Geoana deja a ajuns o obsesie sora cu paranoia.
  • Vrea in continuare repetarea scrutinului, pai si tara noastra ce face pana se repeta? Tot fara presedinte, fara guvern, fara bani. Ma intreb daca se va opri in momentul in care nu vom mai avea bani de salarii…
  • Considera ca nu are voie sa fie numit premier de la PDL, deoarece sunt suspectati de fraudarea alegerilor… Nu mai zic nimic… Pai noi astia care l-am votat pe Basescu, il suspectam pe Geoana si toata gasca anti-Basescu de frauda, asta inseamna ca din punctul nostru de vedere numai un premier PDL intra in discutie… Ce logica are omul asta.
  • O tot tine cu sondajele (Sondajele ma aratau castigator, sondajele arata ca oamenii cred in fraudare, etc…), acestea fiind argumentul numarul 1. Pai eu as propune ca de acum in colo presedintele sa nu mai fie votat ci stabilit prin sondaje. :roll:

Eu ma intreb cand se va potoli acest esec al politicii romanesti, ca sa ne putem relua viata in liniste. Sau cel putin in atata liniste cat se poate in Romania.

Cine decide pentru mine?

December 11, 2009 by alicuza

Cum adica aia din Cluj au decis ei pentru mine cine o sami fie Presedinte? Eu zic ca trebuie sa le anulam dreptul la vot Clujenilor! Adica dupa ce ca ei sunt in ardeal si vorbesc cu accent comic, isi mai permit sa se bage si la alegerile prezidentiale? Rusine!

Cica frauda

December 11, 2009 by alicuza

Multi oameni, se pare, habar nu au despre ce vorbesc cand zic cuvantul frauda. Mai ales nu inteleg care este legatura intre MAI si frauda. Eu imi pot imagina urmatoarele lucruri sub catalogarea frauda electorala:

  • Pomeni electorale
  • Cumpararea de voturi (omul trebuie sa se duca la vot, sa puna stampila unde i se odrona, sa faca poza doveditoare, sa o arate celui care va plati, primeste banii – nici eu nu stiam ca asa se “cumpara” voturi, m-au instruit domnii de la PSD si PNL cu care am fot in comisia de vot)
  • Tursim electoral (vot multiplu)
  • Aparitia voturilor unor persoane decedate, in coma, sau care pur si simplu nu s-au prezentat la vot
  • Anularea de voturi valabile (ori le treci pur si simplu la anulate, ori le mai stampilezi de cateva ori)

La primele 3 nu ai cum sa intervii pentru a evita modificarea voturilor, frauda avand loc in afara sectiei de votare: Pomenile electorale sunt la fel de interzise ca si mita, dar nimanui nu ii pasa, si nimeni nu urmareste o astfel de infractiune. Ca cineva a cumparat voturi este greu de demonstrat (in mintea mea). Turismul electoral poate fi urmarit dupa ce s-a votat de mai multe ori, fara a putea sti insa care sunt voturile respective.

Ultimele 2 insa pot fi facute numai de membrii comisiei de vot (care sunt reprezentanti din partea tuturor partidelor mari). Dupa cum a declarat si Videanu, in toate, repet: TOATE, sectiile de votare, reprezentantii PDL au fost in minoritate, eu pot vorbi din proprie experienta: la Viena in turul I am fost: 1-PDL, 1-PNL, 2-PSD, iar in turul II: 2-PDL, 1-PNL, 2-PSD, 1-UDMR.

Cum putem spune deci, ca au fost anulate voturi valabile de catre PDL sau ca au fost trecute persoane in plus pe liste tot de catre PDL, cand toti membrii sectiei de vot au semnat procesul verbal declarand ca totul a fost in ordine, iar membrii PDL au fost mereu in minoritate?

Am citit si decizia CCR de a se renumara voturile anulate. Mie imi convine, deoarece probabil o sa ii creasca lui Basescu procentajul cu inca 0,05% (editat de la 0,1-0,2%).

De ce sunt de acord cu anularea dreptului de vot al cetatenilor romani din strainatate

December 10, 2009 by alicuza

Intai o sinteza a motivelor invocate de Adrian Nastase, asa cum le inteleg eu:

Romanii din diaspora:

  1. nu cunosc “in profunzimea ei” realitatea politica, economica si sociala din tara
  2. nu au contact direct cu realitatea din tara
  3. nu sunt afectati direct de reglementari in sanatate, educatie, etc…
  4. nu sunt afectati direct de taxe, impozite

Ma intorc la intrebarea initiala: De ce sunt de acord cu anularea dreptului de vot al cetatenilor romani din strainatate?

Pentru ca anulandu-le lor acest drept pe baza considerentelor de mai sus, va trebui sa le anulam si altor grupuri dreptul de vot (numerotarea se face in conformitate cu lista de mai sus):

  1. Analfabetii, incultii, needucatii, ba chiar toti cei fara bacalaureat (a se introduce o diploma aleatoare)
  2. Politicienii, toti cei care pleaca in vacanta in strainatate
  3. Bogatii si clientela politica a celor de la putere, care oricum nici nu se trateaza medical in Romania, nici nu isi trimit copii la scoli/licee/universitati din Romania
  4. Pensionari, studentii, somerii, toti cei care nu au venit propriu, oricine primeste ajutor de la stat.

Intr-adevar asta ar fi o schimbare in bine.

Tehnocrat in sus si in jos!

December 9, 2009 by alicuza

Iarasi pareri peste pareri despre cine ar trebui sa formeze guvernul, cine sa fie prim-ministru, etc… Si din ce in ce mai des citesc, aud, vad, ca ni se baga pe gat tehnocratul!

Romania de asta are nevoie? De cineva apolitic (chipurile) in fruntea guvernului (dar totusi controlat de partidele care il sustin), ca apoi, cand se iau deciziile controversate sa nici nu ai cum sa dai vina pe vreun partid politic? Cum sa masori performanta unui partid, daca nu prin membrii de guvern (deoarece in parlament stim clar ca toti citesc ziarele, mai mult sunt absenti decat prezenti, se joaca pe telefonul mobil, etc…), cum sa stii care partid iti reprezinta interesele, si cu cine vrei sa votezi, daca tara este condusa de tehnocrati?

In Romania la guvernare trebuie sa fie un partid sau o coalitie, care sa isi asume raspunderea pentru toate deciziile pe care le ia. Stiu ca pana acum nu a functionat ideal, dar asta nu inseamna ca altfel nu ar fi mai rau.

Ce urmeaza?

December 9, 2009 by alicuza

Am citit in diferite locuri ca Basescu a castigat, dar Romania a pierdut. As putea reduce analiza la un cuvant: vrajeala!

Geoana cica ar fi avut solutia pentru criza politica din tara, pe cand Basescu tot persista in a perpetua aceasta criza. Mareata alianta intre toate partidele impotriva lui Basescu nu ar fi avut cum sa tina mai mult de cateva saptamani, si asta nu numai pentru ca poporul tocmai a demonstrat ca nu o doreste, ci pentru ca in lipsa unui mare bau-bau (presupunem acum ca ar fi pierdut Basescu) nu ar mai fi avut motiv sa mearga in aceeasi directie. S-a vazut si in campania electorala: Basescu dictator, Basescu bataus, Basescu etc… Ura pentru Basescu a fost motivul coalizarii. Disparea Basescu, disparea si motivul, disparea coalitia, incepea haosul.

Basescu a demonstrat ca are increderea si sustinerea romanilor, majoritatea dorindu-si reforma. Urmatorul pas logic este o coalitie condusa de PDL cu oricine este doritor, si ma refer la absolut oricine, pentru a impune aceste reforme necesare sau chiar un guvern minoritar (frica de alegeri anticipate ii vor face pe parlamentari sa sustina neconditionat acest nou guvern).

Apoi alegeri anticipate pentru noul parlament unicameral cu 300 de parlamentari. Cu aceasta ocazie poate revizuiesc si rahatul ala de lege electorala. Personal propun o combinatie intre panachage si cumulative voting (Scuzati sursa, stiu ca wikipedia nu este norma tuturor lucrurilor, insa nu aveam chef sa caut lucrari mai complicate) si un sistem computerizar, centralizat pentru a tine evidenta alegatorilor care au votat deja, eliminandu-se posibilitatea votului multiplu.

Curiozitate la alegeri

December 9, 2009 by alicuza

Mi-am adus aminte si trebuie sa o impart cu toata lumea:

In Romania inca exista oameni care nu stiu sa isi scrie propriul nume. A trebuit eu de nenumarate ori sa ii ajut sa isi scrie numele pe declaratii, si sa le dictez pe numere data… Ma intrebam cum de oamenii astia care nu au capacitatea sa scrie, sunt pusi in situatia sa decida viitorul tarii. Ingrozitor!

Asa ca fapt divers.